Femeia goală în istoria lucrărilor

Goliciunea feminină este o prezență constantă în istoria măiestriei. Reprezentarea sa poate fi dubioasă și un număr semnificativ dintre mediatorii săi ar putea avea diverse gânduri în legătură cu aceasta.

Câțiva specialiști au înfățișat doamnele într-o manieră detașată, similar cu spatele culcat al lui Modigliani sau în numeroase forme ale odaliscurilor lui Lucas Cranach. Alții le-au arătat cu un nivel de organizare timid, primind ademenitor aspectul masculin, ca în pânzele lui Matisse sau, alternativ, ale lui Ingres.

Vechea Grecia

În Grecia antică, corpurile goale erau în general portretizate în mod meșteșugăresc, în special pe borcane dipilon. Campionii glorificați în luptă au fost tăiați pe figuri de kouros, iar imaginile facțiunii cu câțiva zei bărbați erau goi. Cu toate acestea, în ciuda standardelor învechite de discretie și calitate profundă, goliciunea feminină a fost rareori descrisă în figura grecească până la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. în momentul în care lucrătorul de piatră Praxiteles a realizat sculptura dezbrăcată Afrodita din Knidos.

Este neclar de ce a durat atât de mult timp lucrătorilor greci în piatră să înfățișeze femei dezbrăcate​ doamne goale în lucrare. O posibilă explicație este că le-a fost greu să modeleze exact organele genitale feminine în lucrările lor metaforice, mai ales pe motiv că locul mijlocului va ascunde în general labiile și părul pubian.

O altă șansă este că a existat o protecție socială față de portretizarea dezgorii feminine în meșteșugul grecesc din cauza naturii sexiste, centrate pe bărbați a culturii grecești. Mai mult, o convingere că corpul feminin era profan s-a adăugat, de asemenea, la absența portretizării golului feminin în meșteșugul grecesc.

Europa arhaică

Pe măsură ce epoca medievală s-a topit, imaginile nudurilor s-au dovedit a fi progresiv în trei straturi, energice și autentice. Specialiștii, atât din Italia, cât și din nordul Europei, și-au rafinat procedurile de funcționare și au îmbrățișat o investigație restabilită a naturii și a întinderilor umane, care i-a determinat să prindă suprafețe precum pielea și părul cu un adevăr remarcabil.

În plus, Congregația s-a dovedit a fi mai atentă la forța de muncă pentru a transmite mesaje profunde. Congregația a autorizat meșterii să picteze fresce, figuri și compoziții stricte. În aceste lucrări, goliciunea a fost folosită pentru a reprezenta starea umană, cu pată a omului. Siluete goale apăreau frecvent pe timpanele templelor care implică lumea Ascunsă, sau ca Adam și Eva acoperindu-și părțile intime cu frunze, demonstrând un păcat unic.

Indiferent de aceste schimbări, https://www.femeigoale.org​ nuditatea a continuat să-și asume un rol esențial în meșteșugul Europei de vârstă mijlocie. A organizat o discuție despre sex și sexualitate care va lumina limbajul referitor la măiestria europeană pentru o perioadă destul de lungă în viitor. Această emisiune investighează modul în care aceste imagini au reexaminat gândurile legate de gen cu privire la excelență și sexualitate.

Renaştere

Pe vremea Idiosincraziei, secolele al XVI-lea și al XVII-lea, pictorii se puteau bucura de o oportunitate imensă de a se adresa corpului. Cu toate acestea, în timp ce aceste imagini ne puteau trezi sentimentul de excelență, ele au fost frecvent impregnate de dor sexuale și subiecte senzuale, cenzurate de o strictă calitate etică.

Această compoziție a lui Agnolo Bronzino a lui Venus și Cupidon este un model autentic: scena interzisă este atât provocatoare, cât și improprie și supărătoare. De fapt, ar fi fost o încălcare a regulamentului capelei la vremea ei!

În perioada Renașterii, oricum ar fi, spectacolele imaginative evoluau. Acest lucru s-a datorat unei re-vizitări a moștenirii tradiționale și îmbunătățirii noilor strategii de portretizare a pielii, părului și diferitelor suprafețe, dând putere specialiștilor să facă o muncă care să pară mai rapidă și mai autentică. Acest lucru a ajutat să alimenteze un alt interes pentru nuduri. Această listă se uită la îmbunătățirile care au ridicat o slujbă neobișnuită în lucrarea meșteșugărească undeva în intervalul 1400 și 1530. Expozițiile sale și pasajele de inventar iau în considerare probleme, inclusiv locurile de muncă ale religiei, Reconstrucția și umanismul; obiceiuri frumoase și ascensiunea meșteșugului comun; repetiții în studio, desene de viață și tipărituri; sugestie și rușine; nuduri feminine ideale și periculoase și figuri masculine galante și mizerabile.

Avansare

În timp ce atunci când a început lucrarea de astăzi este discutabilă, femeia goală este o parte critică a dezvoltării sale. Pictura Olympia a lui Eduoard Manet din 1863 denotă un moment definitoriu pentru femeia goală, reformând modul în care i se adresa. Operele sale de artă au respins obiceiul savant de a portretiza sprites sau zeițe și, pe gânduri, au prezentat doamne care erau curve.

Jean-Honore Fragonard, un pictor care avea experiență practică în scene, subiecte stricte și legendare, a reformat, de asemenea, femeia goală cu compozițiile sale generoase. Cămașa eliminată din 1770 este o ilustrare a stilului său meschin, care a fost o decolare din subiectele obișnuite și a oferit o viziune încercată asupra corpului feminin.

Pictura lui Yves Klein din 1960 Antropometrie ia ce

Edit Report
Pub: 11 Dec 2024 10:33 UTC
Views: 33